Belea mare

26 July 2017

Vineri seară, belea mare. Fix intre două ture de Timeshift adică între Dj Snake de joi şi Guetta de sâmbătă m-au luat problemele cu dinții la 12 noaptea la restaurant. Şi nu e că nu mă duc la dentist, mă duc. O dată la 15-16 ani când mă doare ceva mă duc că doar sunt civilizat. Şi nu e că nu am grijă de dinții mei, am. Le dau zilnic 5 trabuce, multă cola şi un pic de ciocolată. Îi şi spăl, vinerea, plm... grijuliu tare.

Revenind la vineri, eram pe la zaitoone, terminasem de mâncat şi trăgeam dintr-o narghilea cu gust de mere că tot un doctor mi-a zis ceva de un măr pe zi şi m-am gândit să fie bine. Când mi-era mai bine şi mă făceam că mă distrează glumele unelor cu care eram şi care se voiau mega spirituale, pac, simt ceva în gură şi ma panichez. O închid (gura, mă) şi simt cum mă ia cu transpirație pe șira spinării. O lucrare destul de vizibilă, cu șurub şi toate alea făcută când am împlinit 20 de anișori, adică ieri cum ar veni, mi-a căzut grațios în gură şi am prins-o ca un maestru kungfu cu limba ca să nu mi se ducă pe gâtlej pe sistemul \"suntem băieti\" adică dacă cumva ne cade în gură da\' să nu şi înghițim. Fiind inteligent şi nu prea dar cu mult peste media celor de la masă fac ochii mari spre geam, alea-şi rup gâturile într-acolo şi fratele vostru își bagă dintele înapoi cu o mișcare care l-ar fi umilit şi pe Houdini.

Toate bune şi frumoase, da\' abia stătea acolo aşa că n-am mai zis nimic, ţineam gura închisă şi aveam o privire gravă ceea ce le-a agitat pe alea şi mai mult crezând că sunt un mega-bun ascultător care empatizează maxim cu ele şi își scoteau toate ofurile din ele. Între timp mi-am scos telefonul şi i-am scris lu\' Yazan, un prieten de-al meu dentist (e prieten pentru că nu mi-a umblat niciodată în gură că altfel îl uram cum îi urăsc pe toti stomatologii). \"Ce faci, habiboo?\" Omu\' era acasă, că e om normal şi era miezul nopții. \"Am urgenţă mare, boss\".

Îmi zice să vin degrabă la el la clinică la Creating Smile by Dr. Yazan Aq. Ajung acolo în toiul nopții, îmi pune omu\' nişte ciment cât să se ţină tot Timeshiftu\', \"să-ţi dea Allah sănătate, mon cher\", îi zic. Acu\' să vă zic adevăru\' că veneam de la Zaitoone unde băgasem doar de regim nişte rulouri cu brânză băgate în labneh cu usturoi şi nişte frigărui de vită cu cartofi prăjiți cu mentă şi usturoi de îi dăduseră şi lui lacrimile când cimenta dintele şi m-am gândit că nu-l mai văd niciodată (#FMMIonute style). Da\' el nu s-a lăsat că cică să mai vin şi săptămana asta că a mai văzut ceva bombardamente pe la mine prin gură cum a văzut el prin Siria, că la aia n-are ce să le facă da\' pe mine mă rezolva. Mi-e frică de mor de dentişti, vă spun cinstit. La ăsta al meu merg o grămadă de prieteni şi mă gândesc că n-or fi toţi nebuni. Poate că mă apuc cu el şi n-o să mă doară rău, inshallah.