Sunt bambooist

Eu sunt bambooist. Adică sunt fan al clubului Bamboo deși nu merg des. Știu că acest termen a căpătat o conotație peiorativă, dar asta este total pe nedrept. Acest club, devenit un cunoscut brand românesc, este inventat, susținut și reinventat de un băiat italian care e mai român decât mulți români pe care eu îi cunosc.

Acest club a ridicat standardele night-life-ului din acestă țară. Toate celelalte cluburi de top din România n-ar fi ținut ștacheta atât de sus dacă n-ar fi existat Bamboo, acesta din urmă fiind și cel mai longeviv club românesc.

Îmi amintesc cum era omor an de an la redeschiderea Bamboo doar ca să vedem ce a mai adus nou în materie de entertainment și design nebunul de italian.

Am fost mândru de Bamboo când italiano-românul s-a asociat cu alți doi români și a făcut Bamboo și la Miami, club care a rezistat din păcate doar 2-3 ani din pricina concurenței acerbe și pe alocuri necinstită, dar și a monopolurilor din Florida. În orice caz era superb.

Îmi amintesc cu plăcere că mergeam acolo des, fiind unul din cele mai frumoase cluburi din Southbeach. Mai ales duminică seară când era hip-hop night sau black night, cum i se mai spune.

Fiecare club din Miami are o seară de muzică rnb, hip-hop care este frecventată în procent de 99% de negri. Eu sunt unul dintre cei 1%, căci ador muzică aceea.

Seara în sine are câteva particularităţi. Una este că dacă plouă nu vine nimeni. Nu pentru că plouă în club efectiv, nu, doar că din taxi până-n club negresele se încrețesc la loc și își strică părul lor întins cu grijă și bani la coafor. Deci dacă plouă nu vin fetele. Băieţii știu asta și nu vin nici ei.

Alta este că, afară, poliția e mai prezentă că în orice altă seară. Două-trei mașini de poliție parcate-n față cu tot cu un reflector îndreptat către ieșirea din club astfel încât gaborii să-i filmeze mai bine pe participanți. Măsura este binevenită căci vin și mulți gangsteri pe bune cu trancane, bodyguarzi și veste antiglonț. Într-o astfel de duminică am asistat la cea mai mare încăierare văzută de mine vreodată într-un club. 20 de mese contra 20 de mese. Bărbaţi și femei deopotrivă. Nu ajungeau din pricina spațiului să se bată toți cu toți așa că se crease efectiv o linie de front. Pe măsura în care cădeau cei din linia întâi alții le luau locul. Cei mai din spate care nu mai sperau să ajungă în încăierare aruncau cu sticle pline de alcool peste linia frontului astfel încât să cadă în tabăra adversă. De preferință direct în capul unui dușman. Spectacolul era de o violenţă sublimă. Tabloul era mirific: pumni, mușchi, sânge, picioare și superb completat de sticlele zburătoare care împroșcau alcool de la lansare până la impact, căci nu mai aveau dop. Bodyguarzii clubului au așteptat preț de minute bune până să intervină căci riscau să fie mătrășiți la rândul lor de proiectilele din sticlă. O dată muniția terminată, i-au evacuat pe participanți și i-a preluat poliția.

Muzica de duminică seară era una foarte bună și în fiecare seară venea și un performer. I-am văzut cu ochii mei și ascultat acolo pe Snoop, Tyga, Drake și alții.

Lumea era delicioasă. Am înțeles în sfârșit și sursa de inspirație a manelistilor noștri care este. Maiouri, blingblinguri de tot feluri, toate culorile Pământului. Fetele în special erau îmbrăcate parcă pentru a fi asistente într-un spectacol de magie sau ceva. Băieţii nu se lăsau nici ei mai prejos. Unii veneau înarmați cu teancuri de bilete de un dolar pe care le aruncau în aer la melodiile preferate. Ca la Million Dollar. Un tip avea o cărămidă de bani la care toată seară se făcea că vorbește la telefon în timp ce dansa. Altul avea o trupă de Mariachi care se ținea după el și îi cânta mereu La Cucaracha când intra sau ieșea dintr-o încăpere. Talent. Au venit în acele duminici cei mai mari basketballişti și jucători de fotbal american. Eram fascinat. A fost și va rămâne seara mea preferată.

Sunt un mare amator al vieții de noapte. Al băutelor. Al nopților interminabile. Aşa cum a schimbat Pele fotbalul, Ilie tenisul şi Ali boxul, la fel Bamboo a schimbat pe veci nightlifeul românesc. O să ziceți că aici am exagerat, dar nu-mi pasă. Sunt matol.

Mândru că sunt bambooist.