N-am cuvinte

N-am fost vreodată fără replică. Fetele ar spune că sunt obraznic, băieții că sunt tupeist. Prietenii spun că "am cuvintele la mine". Eu știu că sunt timid și mi le scot cu furca din străfundurile sufletului și din ungherele întunecatei minți. Dar le am totuși. Am ceva vorbe.

Primul meu interviu din viață a fost pentru Observator și a fost LIVE. Eram căcat pe mine. M-am gândit să mă duc băut. Sau măcar sedat cu ceva de calitate. Am întrebat atunci în stânga și-n dreapta ce să fac cu emoțiile mele. Cel mai bun sfat mi l-a dat prietenul meu, Florin Chilian. "Du-te, bă, așa. Du-te cu adrenalina în gât. Tu știi cât plătesc și ce fac unii pentru câtă adrenalina ai tu acum?!? Sporturi extreme, droguri, jocuri de noroc și tu o ai gratis?!? Du-te că te vei descurca". Și asa a fost, vorbele au venit de la sine.

Am cuvinte. Le am undeva în tolbă. Câteodată mă obsedează, ma bântuie până nu le aștern undeva. Facebook, blog, în telefon sau pe o bucată de hârtie.

Am cuvinte pentru toți dar ca și cizmarul fără cizme n-am niciodată pentru mine. Pentru EA, pentru a mea. Pentru EI, pentru ai mei. Pentru a mea fată și ai mei părinți: vă iubesc. Sper c-o știți căci băiatul cu cuvintele nu și le găsește mereu pentru voi. Poate pentru că la voi este real.