Operatiunea Kinder

22 August 2016

Cei care au urmărit postările stiu deja de aceasta "Operațiune". Pe scurt, am hotărât să duc ouă Kinder dar şi alte lucruri la copiii orfani de pretutindeni. Am început cu orfelinatul meu căci sunt un comod. Acolo am mers împreună cu o fata care mi-a scris pe Facebook că își dorește să meargă. Am postat filmulețul şi alți oameni s-au alăturat.


Săptămana trecută am fost împreuna cu 4 tipe (ăsta e norocul meu, băieții nu se lipesc deloc văd) la un alt loc din sectorul 6. Două căsuțe în Prelungirea Ghencea, manageriate de DGASPC sector 6 care găzduiesc 18 copii cu dizabilități.
Le-am dus Kinder, jucării, fructe şi sucuri. Îmi pare rău ca nu pot posta poze sau filmulețe de acolo. Am vrut, ca să creez awareness, dar nu pot. E ceva imoral parcă, nu mă lasă sufletul.


Angajații de acolo sunt nişte eroi. Chiar dacă sunt plătiţi. Grea experiența şi pentru noi, care am petrecut doar o oră cu ei. Copiii sunt împărțiți în doua căsuțe. Prima în care am fost erau cei cu probleme grave. Paraplegici, sindrom down, retard mare şi altele. Sau toate la un loc. Îngrozitor. În cea de a doua copiii erau un pic mai ok.


Un băiat Gabriel mi-a intrat la suflet. Orb, cu retard destul de mare, mă ținea de mână şi-mi spunea că a terminat clasa a 8-a la o școală specială. Şi zâmbea mereu. Ieșeam des afară ca să car pepenii din maşină. Nu le-am lăsat pe fete s-o facă şi ele m-au considerat un adevărat gentleman. Eu ieșeam ca să plâng şi să nu mă vadă. Poate doar una și-a dat seama care a ieșit din același motiv. Ne întorceam în clădire zâmbitori şi puși pe glumă şi joacă.


Felicitări oamenilor de la DGSPC sector 6 pentru condițiile de acolo. Marius Lăcătuș, Gabriela Schmutzer, Nicu Gorunescu şi nu în ultimul rând îngerilor care stau cu copiii. Mai ales cu cei cu care fiecare acțiune simplă este o aventură şi un test de răbdare.

P. S. Oameni buni, Operațiunea Kinder continuă. Thank you, Kinder People. You rocked. Vă știți voi care sunteţi şi ştiu că nu vreţi credit.

P. S. 2 Am promis unui băiat un computer. Se stricase unul şi era aglomerație la celălalt. Dacă are cineva unul mai vechi sau ceva...