Simona Halep

23 October 2015

S-a-nsurat unul dintre cei mai buni prieteni sâmbătă şi am fost cavaler de oroare. În timpul slujbei preotul m-a văzut ca îi spun naşului ceva la ureche şi el se-nchină. La rândul lui, naşul îmi şopteşte câteva cuvinte la care mă-nchin eu.

Părintele ne zâmbeşte şi ne spune: "aşa trebuie, să fiţi lângă tinerii însuraţei în Casa Domnului". Dialogul nostru?

Eu: 1-1 la seturi. Naşul se-nchină.
El: hai că poate prindem setul 3 la Marriott. Eu mă-nchin.
Setul 3 l-am prins, într-adevăr, dar dacă se lungea slujba şi rămâneam în biserică simt ca bătea Simona. În fine, Casă de piatră, Seby şi Paula...