31 March 2016
M-am născut în Dristor şi mi-am petrecut jumătate din copilărie acolo şi cealaltă în Aviaţiei cu cheia de gât. Am jucat fotbal pe maidan cu patru pietroaie în loc de porți, tot pe maidan mi-am luat bătaie şi am împărțit şi eu câțiva pumni buni. Tot pe maidan m-am îndrăgostit întâia dată. Comportametul mi-e şi acum de maidanez fără casă, din bar în bar matol.
Şi pentru că maidanez la maidanez trage am avut toată viața câini şi pisici maidaneze, corcituri cum le-o spune. În fine, de pe stradă luate. În facultate m-am mutat la casă şi mi-am luat şi câinele din apartament dar şi pe cei doi din faţa blocului. Că dacă m-am ajuns eu să le fie şi lor mai bine, mi-am spus. Toți maidanezii mei au avut nume haioase mai puţin ăștia doi luați din faţa blocului, Rex si Fetița, căci erau strigați aşa de-o viață de tot cartierul. Acum am 4 câini în curte şi doi pisoi în casă. Danezi de mai şi unii şi alții. Pisoii au amândoi câte trei picioare chiar. Șase împreună. Trăiesc toți într-o relativă pace şi înțelegere. Mai puţin pisoii, ei nu se suportă.
Suntem șapte maidanezi în casă cu tot cu mine şi ne e bine aşa. Sau ne era. Până ieri. Ieri, un vecin din spatele casei ne-a aruncat otravă în curte şi cea mai mică dintre fetele mele a mâncat. Douăzeci de ore a fost calvarul ei. Seara când am venit la ea s-a târât până la mine pentru ultima dată. A plâns toată noaptea şi avea ochii roșii. A doua zi după amiază am fost lângă ea la ultimele convulsii. I se-ncordau muşchii şi se dădea la propriu cu capul de un perete. S-a stins o oră mai târziu.
Suntem șase maidanezi acum în casă şi un pic mai trişti. Ne gândim la Sab cu dor şi durere şi la vecin cu dorință. Cu dorinţa de a-l afla şi cu speranța că nu căci jur pe sufletul meu de maidanez că va mânca otrava cu lingurița legat la mine-n beci.