Daca ma nasteam dinamovist?

Dacă mă nășteam dinamovist, viața mea era mult mai tristă, fără peripeții şi cu mult mai puţine amintiri interesante.

M-am gândit la asta, n-am absolut niciun merit că sunt stelist sau să ţin cu Steaua în urma unei analize atente a fenomenului fotbalistic din România. Pula. Nici măcar nu m-am născut în zona Ghencea sau Drumul Taberei, ceva. M-am născut în Dristor şi sunt stelist că aşa era tata, aşa ca am crescut, cu echipa asta.

Ţin să menţionez că nu sunt fanatic. Ţin cu orice echipă a ţării mele atunci când joacă cu o echipă din altă țara. Deși asta se-ntâmplă rar şi meciurile nu sunt unele importante. Nici echipa stelei n-am știut-o niciodată în întregime, cu excepția jucătorilor mai buni ai momentului.

Deci sunt stelist prin născare şi cu bulan. Dacă mă nășteam însă dinamovist?

Era groasă, va spun drept. Ai mei cred că ar fi divorțat, căci am simțit nişte tensiuni prin casă când eram mic, pe la 5-6 ani. Tensiunile au dispărut însă când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, pe tata l-au trecut toți nervii şi uite aşa au rămas ai mei împreună. Următorul an, când a luat şi SuperCupa Europei, tata deja o iubea pe mama mai mult ca-n prima zi.

Copil fiind eram obișnuit să câștige Steaua campionat după campionat, cupă după cupă. Mai târziu am aflat că şi echipele alea pe care le băteam noi mereu sunt tot din Bucureşti, cel puţin câteva dintre ele. Dacă mă nășteam dinamovist însă? Şi poate mergeam şi pe stadion şi sufeream alături de echipă? Cât de nefericită ar fi fost copilăria mea?!? În fine, nici nu vreau să mă gândesc...

Am crescut şi în liceu apartenența la Steaua mi-a adus mulți prieteni sau măcar aliați. Știți, desigur, că sunt pitic. Vă imaginați deci că în liceu eram de-a dreptul liliputan şi n-aş fi rezistat la bătăile zilnice care le erau administrate dinamoviștilor atât în Jean Monnet, cât şi în Caragiale.

La maturitate am ajuns să văd orașe noi sau să revăd orașe foarte dragi mie CU şi PENTRU Steaua. Dacă mă nășteam dinamovist însă? Madridul nu l-aş fi văzut până astăzi. Barcelona m-a interesat din punct de vedere cultural şi arhitectural însă Madridul ca dinamovist efectiv nu l-aş fi văzut. N-aveam cum. Şi ce frumos a fost. Am stat trei zile în care vă jur pe sfânta mea cruce că Madridul era oraş românesc. De la străzile cu magazine scumpe până la stațiile de autobuz trebuia să vorbești românește altfel erai mâncat. Spaniolii se ascundeau prin case în spatele obloanelor trase şi priveau la invazia de românaşi de pe străzi. A urmat Praga, Londra şi alte orașe pe care le-am revăzut şi datorită roş-albaștrilor.

Steaua a adus vedetele de la Real pe pământ românesc. Dacă nu era Steaua ne puneam ultimele speranțe tot în Loft pentru treaba asta.

Într-adevăr, dacă mă gândesc bine, dinamovismul ar fi fost o varianta tristuţă, plictisitoare, dar destul de liniștită. Există şi o obișnuință a eșecului care se instalează plus că lipsa luptelor cu miză mare este benefică pentru cardiaci, bătrâni sau oameni care vor liniște. Iată deci şi nişte avantaje ale dinamovistului. Clar va trăi mai mult ca mine. Clar n-au avut vreodată suferințe de tip Middlesbrough. Atât de aproape de finala europeană şi totuşi înfrânţi. Dacă aş fi fost dinamovist? Ei, suferi mult mai puţin când nici măcar nu te califici. Şi apoi, an de an suferi mai puţin căci intervine obișnuința.

Diseara băieții de la Manchester City joacă cu Steaua pe Arena Națională. Steliștii, au speranţa aia care moare ultima în suflet. Ştiu, ştiu, de nebuni... Doar că noi ne-am obișnuit şi cu melodia aia de Champions League. Dacă aş fi dinamovist probabil că acea melodie aş fi auzit-o întâia dată la Loft la roabele cu șampanii scumpe:

- Pepe, ce e melodia asta?

- Nu ştiu exact, bro, că şi eu sunt tot dinamovist. Întreabă-l pe Ion şi mai lasă-mă.

#dacaasfidinamovist #binecanu

#forzasteaua #peeipemamalor #21:45