Totul se raporteaza la pasarea Dodo.

Micuţa şi simpatica pasăre Dodo a dispărut la doar 170 de ani de la venirea omului în Insulele Mauriţius, unde prostuţa locuia în linişte şi armonie. Nu mai există. Nu avem nici măcar ceva foarte similar.

O să-mi spuneţi că a fost vina ei, că era veriga slabă, că o pasăre care nu zboară este sortită extincţiei. Poate că este aşa. Sau poate omul este un crud şi nesăbuit animal. Nesătul.

Mă gândesc acum la scrisoarea de dragoste în locul căreia a apărut e-mailul, la cartea cu pagini tipărite şi coperţi dure, înlocuită perfect de blog sau la elefantul în locul căruia nu va apărea nimic. Când ultimul se va stinge, ne vom uita la poze, filme şi mărturii cum o făcem şi cu pasărea-n cauză.

Nu, nu sunt împotriva progresului. Şi eu prefer dvd-ul, casetei vhs. Plasma, televizorului cu lămpi. Asta nu-nseamnă  să-mi luaţi romantismul, boemia, muzica cu instrumente şi instrumentişti (nu făurită şi apoi "pusă", că altfel nu-i pot spune de UN singur om) sau animalele pe care aş vrea să i le arăt pustiului meu cândva, nu să-i povestesc despre ele nostalgic.

Înlocuim vechiul cu nou pe alături şi asta poate că e bine. Când ecosistemul intră în ecuaţie, lucrurile se schimbă. Rasa supremă a ajuns la nivelul în care trebuie să protejeze alte specii, nu să-şi arate supremaţia prin nimicire sau anihilare.

Suprapopulăm pământul pentru că prosperăm şi ne-ngrijorează maxim reproducerea animalelor pe care le considerăm sursa de hrană. Nu zic că nu-s foarte importante, dar restu' ?!? Nimic nu ne interesează şi apoi suntem îngrijoraţi că plouă. Mai mult şi mai des ca oricând.

Această postare este o scuză tardivă adresată păsării Dodo. Iartă-ne.