Fata din aeroport

Când am plecat duminică seara din Chişinău am observat o fată în aeroport. Stătea să-şi încarce telefonul pe o bancă chiar în fața mea. Părul lung, complet natural şi cărare pe mijloc. Niciun pic de machiaj pe faţă, operații estetice zero. Credeți-mă, mă pricep. Aş şti să spun de la trei-patru metri distanță dacă te-ai operat la Gad, Radu Ionescu, Stan sau Kasem. Sau măcar pe ce stil şi cât ți-ai pus.

Fata nu purta niciun accesoriu. Nici la mâini, nici la gât, nici în urechi, deși i-am observat loburile fine găurite. Îmbrăcată simplu şi comod cum e normal să fii în aeroport. Câteva alunițe pe mâinile ei albe ce n-au trecut vreodată prin faţa neonului de solar. Un pic pistruiată şi cu un zâmbet senzaţional de frumos pe care-l purta mai mereu. Fix în poza pe care i-am făcut-o cu teama nu zâmbea. Dar mai bine, zâmbetul fetei frumoase începuse să mă enerveze, căci cineva o făcea sa zâmbească acolo în blestematul de telefon.

Mi-am dat seama că n-am avut niciodată curajul să abordez o femeie. Agățatul ăla clasic, de ăla vorbesc. Ăla bazat pe mult tupeu şi poate o mică doză de nesimțire. Timiditatea mea nu mi-a permis asta niciodată. Ei, aşa-mi trebuie...! Nu voi avea niciodată o fată ca ea căci nu umblă sigur prin locurile în care "operez" eu.