08 February 2017
Personaje: Liviu, Sorin, Florin, Olguța, Daniel, Victor
Ora 21.30
Interior, camera de consiliu. Liviu fumează aşezat pe un scaun de lemn aparent incomod. În costum dar fără sacou, cu mânecile cămășii suflecate şi nodul cravatei uşor lărgit. În jurul lui, cu ochii fixați pe gesturile sale sunt Sorin, Florin şi Daniel. Victor este la un birou cu ochii cufundați într-un ecran de laptop. Olguța e la fereastră, fumează şi ea. În cameră un televizor dat pe silențios aruncă lumini răzlețe.
L - Cât e ceasul?
S - E deja 21.32. Îi dăm drumu'?
L - E devreme. Mai stăm.
S - Să nu fie prea târziu. Să nu pară ceva în neregulă.
L - Mă doare-n pulă. Am zis că mai stăm.
O - Aveți dreptate, domnule președinte. E încă trafic. E lumea încă pe străzi. Stăm cât spuneţi.
Olguța își stinge ţigara în scrumieră de pe pervazul ferestrei şi oftează.
O - Haideți că o trecem noi şi p-asta.
L - Ia zi, Victore. Ce zice accuweather.
Victor zâmbește un pic crispat.
V - La fel, -1, -2. După 23.30 începe să scadă tare.
L - Bine. Așteptam. Te descurci, Florine?
F - Cum să nu dom' președinte?!? Păi nu mă descurc eu? Mă cunoaşteţi bine.
L - Şi dacă te întreabă de mine?
F - Le spun că nu cunosc dosarul. Pe clasic. Şi le zic să întrebe altceva. Staţi liniștit că sunt pregătit.
Liviu se lasă pe spătarul scaunului.
D - O să fie groasă. La orice oră, orice temperatură. Lumea o să ia foc. Trebuie să avem totuşi în vedere...
L - Ce să avem în vedere, mă?
D - Adică să avem şi un plan B, nu voiam să zic că...
L - Da' băieții ăia au, mă? Ăia care au fost lângă tine. Lângă mine, bă! Dacă nici la scorurile obținute n-avem onoare, n-avem cuvânt, când să mai avem?!?
Daniel bate în retragere.
D - Eu n-am zis să nu livrăm. Dar poate la o altă dată, poate în alt fel.
Liviu se ridică de pe scaun. Se uită întâi spre Olguța:
L -Băi, luaţi-l p'ăsta d'aici!
Apoi către Daniel...
L -La o altă dată puștiule?! Ia, mă, d'aici..
Își scoate celularul din buzunar şi-l întinde către Daniel, care-l privește speriat şi nu îndrăznește să-l atingă.
L - Ia-l, mă! Ia-l şi sun-o pe fetița mea mă, animalule şi spune-i că mâine mă duc. Spune-i că ta'su intră câțiva ani. Ştii mă, futu-ţi morții mă-tii ca e în spital pe sistem nervos?!? Sun-o, mă, tu! Dă-i, mă, tu vestea asta şi n-o mai dăm, mă, deloc. Ce crezi, mă, că mie mi-e frică să mă duc jos?!
O -Staţi dom' președinte, că nu ştie el d-astea. E tânăr.
Liviu se reașază pe scaun. Își aprinde încă o ţigară.
L - Pula mea, voi credeți că nu mă gândesc? Dar mă gândesc la ai mei de-acasă, mă, tu'vă'n gură de patrioți. Mă gândesc la fetița mea şi mă fut în ea de țară.