Povesti din orfelinat (1) - Pianistul

Au fost o dată ca niciodată doi oameni care după ce au avut grijă de niște copii într-o casă închiriată s-au hotărât să le construiască un cămin. În 2001 ei s-au dus la toate primăriile de sector să le spună că ei sunt gata să construiască oriunde dacă primesc un teren. Nimeni nu le-a oferit nimic. Unii au cerut șpagă și asta i-a înfuriat.

Oamenii au hotărât să cumpere și terenul. Strada Săbăreni 47-53, într-o margine a Bucureștiului. În 2002 s-au apucat de construcție și au terminat în 2004. Scump (2.7 milioane euro din banii lor fără fonduri europene sau de stat) dar n-a contat căci acum locuiesc acolo 36 de copii dintr-o capacitate totală de 39. Alți 25 copii din cartier vin la cină și să își faca lecțiile. Douăzeci de garsoniere adăpostesc tineri ieșiți din sistem. 

Costurile lui sunt de 34.000 euro lunar și atât au plătit cei doi în primii ani. Din 2008 un parteneriat cu DGSPC sector 6 le-a scăzut cheltuiala lunară la 15.000 de euro.
Acest orfelinat are 40 de angajați, plătește utilități lunar ca o mică fabrică și până acum a plătit statului român 2 milioane de euro taxe și impozite.
Ce urmează sunt poveștile acestui cămin, ale Fundatiei Metropolis.

(1) pianistul

La început cei doi luau copii din toata țara, cum îi tăia capul sau mai bine zis inima. Se aplecau asupra cazurilor care îi impresionau. Nu conta ca astăzi studierea unui dosar, vârsta sau gradul de handicap.

Au citit despre el într-un ziar. Fusese vândut de familie unor ciobani pe 2 kilograme de brânză. La stână fusese ținut în lanțuri și violat. Când s-au dus să-l ia avea 9 ani. Nu văzuse în viața lui o furculiță sau o toaletă. Mi-am imaginat deseori că o să mă duc să le fac o vizită oierilor aceia. Nu singur. N-am făcut-o, poate că am fost prea laș. Poate că e mai bine așa.

Aniversarea vârstei de 9 ani a făcut-o la noi. Prima dată când i se serba ziua de când se născuse. Își cânta și el cu ceilalți copii propriul nume și se uita în jur. Parcă nu întelegea că e despre el.

Băiatul avea un IQ extrem de mare așa că a recuperat destul de rapid. Peste problemele psihice n-a trecut însă niciodată oricâți specialiști s-au ocupat de el. A crescut la orfelinat până la 18 ani când s-a dus să muncească la țară.
 
Până în ziua de astăzi este singurul nostru copil care a învatat singur să cânte la pianul din sala de mese. Se uita la tutoriale pe calculator, ținea minte și străbătea distanța pâna în corpul administrativ ca să exerseze. Când ne-a arătat întâia oară cum cântă am uitat de tot ce fusese greu până atunci.

Va urma...