Perfuzie cu dovleac

04 November 2019

Ieri am fost iar la Fundeni sa vizitam copiii internați la șase și la șapte, etajele bolii nesuferite.
Pentru ca urmează sa mergem in Decembrie de Mos Nicolae și Craciun, de data asta n-am fost cu cadouri. Am fost cu câțiva zeci de dovleci curățati pe care copiii sa-i orneze și cu doua cabine foto, una pe fiecare etaj pentru un moment de zâmbet a unui copil bolnav.


Îngerii care fac asta sunt fete (normal!!) și se numesc @ofdzmb. Nu prea vin băieți la aceste acțiuni așa ca m-am dus eu cu un prieten gândindu-mă ca de data asta e de carat. Asa a și fost. Pe lângă dovlecii cu care am făcut doua drumuri, am mai pus un pic umărul la cabinele foto și astfel ne-am ocupat timpul la început.
Când am terminat, ne-am echipat cu halate și măști dar și o pălăriuță de Halloween și sa ne diferențiem un pic de doctori.
Dacă ați citit “Fata de la 702” stiti ca nu e camera mea preferata. Acum însă acolo sta o fata pe care am vizitat-o eu și acum doua săptămâni. Și ea se va face bine. Știu eu! Ea e fata care-mi schimba vibrația camerei. Simt eu! Trebuie sa fie așa.


Am intrat apoi din camera in camera unde îngerii deja desenau pe dovleci împreuna cu copiii. Carioci și stickere deopotrivă veniseră sa coloreze petele portocalii aduse cu noi de acasa și care acum le făceau in ciuda pereților de faianța.
Și atunci am cunoscut-o pe Teodora. O privea pe una din fete cum ii decora și dovleacul ei. M-am asezat lângă ea și i-am spus sa lucram și noi la el. Mama ei ei mi-a făcut semn ca ii băgase perfuzia fix in mânuța dreapta inte doua degetele și ca nu se poate descurca bine la desen cu mâna stânga.

Eu i-am răspuns ca nici eu și de aceea o sa fie mai distractivă așa. Am luat o carioca cu mâna stânga și m-am străduit sa fac floricica. Micuța Teodora m-a urmat. Doua mâini stângi desenau flori pe dovleac cum se pricepeau mai bine in timp ce intr-o mânuță dreaptă curgea perfuzia ce intr-o zi speram s-o aducă pe Teo acasa.