Vedete adevarate

20 September 2023

  Acum ceva ani am fost la Fratelli ăsta de vară din București la o seară de club în care urma să cânte Outlandish. Trupa aia cu, "I'm calling you", dați și voi un google, ce naiba.
  Ajung la club și patronii îmi spun că nu mi-au ținut prima masă de lângă scenă cum eram obișnuit eu și figurile mele ci a doua. "De ce?!?", i-am întrebat revoltat și băieții mi-au spus că e masa ținută special pentru trupă. Mi-au explicat atunci pe larg ca fiecare artist are pe lângă onorariul stabilit și un set de cerințe, poate ați mai auzit ca la unii pot fi extrem de bizare.
  Ce cereau băieții de la Outlandish pe unde mergeau? Oamenii aveau listă clară cu toți fanii lor din categorii defavorizate din fiecare țară unde mergeau. Cereau ca oamenilor respectivi să li se facă posibilă participarea la show. În România erau 14 oameni, cu dizabilități sau tot felul de probleme care au fost aduși, cazați la București și li s-a oferit cea mai bună masă din partea casei. Doar după ce managerul lor a venit la masă cu lista și s-a asigurat că fiecare din cei 14 este prezent, abia atunci trupa s-a urcat pe scenă.
Astea sunt vedetele pentru mine.

Ăștia sunt rockstarii. Nu aia care cer sushi din pește de apă cristalina și șampanie de pe dealurile unde nu apune soarele. Așa vreau sa fiu și eu când (sau dacă) ma fac mare!