Smaranda

Smaranda, monolog în fața ușii încuiate de la baie. Acum două săptămâni, la patru ani și două luni.

  "Drumul spre camera părinților mei nu există, înțelege! Tata e în dormitorul lui, singur, la fel ca și Dan. Mama doarme cu noi, acum mai mult cu Ilinca, când eram mică eu, doar cu mine. Am senzația că copiii nu trebuie să înțeleagă cum vor ei să trăiască. Asta înseamnă că eu trebuie să aleg prima, dar ei au ales ei înaintea mea. Și încă curajul meu de a mă lupta cu ei. Așa că eu am să stau aici până mama mă va asculta, când va ieși din baie. Adulții să fie ultimii, copiii primii, că mama zice că ei contează cel mai mult. Mama mă va ajuta să nu-mi mai bată inima tare. Acum nu mai o simt, dar o aud, face pipi. Cei mai speciali pentru mine din familie sunt Ilinca si Dan.
  O să dorm cu Ilinca in brațe și Dan să vină lângă noi.
Acolo sus, Dan, la tavan ajunge camera lui. A mea de ce e mai mică?
Și într-o zi o să-i țin acasă pe toți și nu o să mai plece nimeni. Nici Dan la școală, nici mama la sală, nici tata la muncă, nici Maia la unghii. Să plece doar bunicu' în Portugalia.