Recunoscator Nationalei.

Da. Chiar sunt. Și mă declar și de la primele rânduri cu mustrări de conștiință că n-am crezut nici că ne calificăm la europene, darămite să mai trecem și de grupe.

Sunt un fan destul de înfocat al echipei noastre. Merg la toate meciurile la care am ocazia să merg, la majoritatea merg în tricou de joc, cumpăr și bilete și merch, am văzut documentarul pe Voyo, ce să mai... fan disciplinat.

Și pentru că sunt la ceasul confesiunii recunosc și că am fost la amicalurile cu Bulgaria și Liechtenstein și am fost tare trist apoi. Probabil că și ăsta e motivul pentru care nu m-am dus la niciun meci în Germania. Am avut bilete la primul, eu cu un tovarăș. Și nu ne-am dus. Niște proști. Doamne, ce meci, ce atmosferă. Am fost cu băiatul ăsta, alți câțiva amici și tata la o terasă. Am crezut ca mi se face rău la propriu de tot sângele care-mi venea-n cap.

Mai liniștit am fost la al doilea, cu Belgia. Dar atmosfera superbă, am postat pe instagram și s-au strâns undeva la 150-200 de oameni în parc la terenurile de la Padel Mania pe lângă 2-3 ai mei și tata. Aplauze la fiecare fază, Niță era on fire, ce să mai...

Calificarea din poziția de lider am văzut-o tot cu tata, cu nepotul lui Ion Țiriac Sr, băiatul prietenului meu și cu câțiva prieteni producători de film și muzică. Super atmosferă. Sunt un prost că nu m-am dus în Germania.

Nici la meciul din optimi n-am ajuns. Sunt și acum cu tot familionul pe o barcă închiriată cu care ne plimbăm printre insule grecești. De la barca noastră am luat o barcă mai mică să mergem la mal. Eu cu tata, socrul, soția și băiatul. Să ne fi văzut pe mine și pe tata în bărcuța aceea, fremătând în tricourile naționalei dar din ani diferiți. O dată ajunși la țărm, am urcat un deal până la porțile orașului Limasol, apoi printre străduțe până am găsit o terasă la care am văzut meciul.

România mea a fost extraordinară de la calificări până la ultimul meci. Ce a făcut Edy Iordănescu este exact ce voiam noi mereu. Să luptăm. Să arătăm că vrem. Chiar să avem și de ce să sperăm în fața unor echipe mai bune, de la prima la ultima.

 

Am regretat doar că nu m-am dus la campionat și am fost doar la meciurile de calificări de acasă. Apoi am realizat că am văzut toate meciurile României la terase diferite, cu oameni diferiți dar cu tata mereu alături. Și tata sigur n-ar fi venit în Germania așa că prefer amintirea să-mi rămână așa. Iartă-mă, Doamne, că nu mi-am dat seama din prima.