N-o să vorbim despre Scrofa Domesticus, animalul rozaliu, omnivor, domesticit acum 9000 de ani alături de câine şi obligat să trăiască pe lângă casa omului, sacrificat după poftă şi mai des de Crăciun...
Anul ăsta se-mplinesc 20 de ani de când am facut sex întâia dată. Da, de futut vorbesc, nu de labă sau ceva virtualo-modern. Aveam 15 ani şi făceam turul Europei cu un autocar plin de adolescenţi. Eu şi alţi trei puşti eram cei mai tineri. 15 ani, toţi virgini...
Anul acesta se-mplinesc 10 ani de când am fost în Siria. La Damasc. Veneam din Iordania, mai exact din frumosul Amman. Eram în zonă împreună cu băiatul cel mare al ambasadorului Iordaniei la Bucureşti ca să încercăm să vindem lemne. Buşteni.
Fetelor, vă place rău Internetul. Facebook, Instagram, Snapchat. Postați întruna şi sunteţi deseori penibile. Câteva sfaturi pentru a reduce penibilitatea: 1 relationship status. Dacă ţii neapărat să ai unul doar "in a relationship" şi "single" sunt acceptate şi NU dacă le schimbi des.
Joia trecută am plecat spre Cluj. Aveam două premiere în seara aceea la TIFF. Un lungmetraj (Două Lozuri) şi un scurt (tot film, nu vă gândiți la prostii).
Acum ceva timp vorbeam cu Otravă că multă lume spune că "o să facă un viral" şi cât de greșit e asta. (VIS) Nu există deținătorul rețetei viralului şi dacă mâine el ar apărea s-ar schimba ierarhia mondială a topului Forbes.
Stai, stai...nu de fiare vorbesc. Nici la muncă sau pe undeva. Cocaină. Pe nas. Fetele trag mai mult, mai tare şi mai des decât băieții. A ajuns un fenomen. Puţine dintre ele o fac asumat sau organizat. E fix ca alcoolul sau masa la club.
Ne-am cunoscut acum 12 ani. Eu eram tânăr pe atunci, mă credeam nemuritor. La fel se credea şi el, deși era doar un pisoi maidanez de o lună. Şi pentru că îi era frig, s-a strecurat la motorul mașinii unui muncitor în construcții.
Soția mea o sa fie o tipă mişto. O să fie o d'aia de gătește un pic mai mult de cartofi prăjiți da' rar că e obișnuită să mănânce'n oraş. Pe la restaurante o să comande numa' tartar şi creveți da' de sărbători o să bage jumări, ceafă de porc şi salată de boeuf. O să facă mişto împreună cu mine de raw-vegane...
Când am plecat duminică seara din Chişinău am observat o fată în aeroport. Stătea să-şi încarce telefonul pe o bancă chiar în fața mea. Părul lung, complet natural şi cărare pe mijloc. Niciun pic de machiaj pe faţă, operații estetice zero. Credeți-mă, mă pricep.
Scriu aceste rânduri într-un avion şi dacă voi le citiți înseamnă că am trăit şi a aterizat cu bine la Otopeni de le-am postat. Am decolat de la Chişinău cu o caşcarabetă d'aia cu elice de la Tarom pe un viscol de nedescris.
Am ieșit la "deep sea fishing" cu prietenul meu şi barca lui. E mai mult deep ocean fishing la Miami da' cum eu nu ştiu omu' e dispus să mă învețe. Vă explic aici fix cum am înţeles şi eu: Pescuitu' ăsta e cam ca pescuitu' ăla de București.
(sau atunci cand Moșul poartă învelitori de unică folosință) Nu mă alătur din păcate multor acțiuni caritabile care-mi sunt propuse. Am mai explicat de ce. Orfelinatul pe care l-au construit ai mei ne ocupă cam toate resursele.
Probabil că v-aţi săturat de cât m-am legat de fete şi câtă caterincă am făcut de ele. Eu unul cel puţin sunt sătul. E rândul băieților pe care îi văd în jurul meu. Băieții de oraş. Ieşitorii. E bine să dăm o şansă şi fetelor să ştie cu ce au de-a face. Iată câteva categorii:
Am văzut-o sâmbătă seară iar. O văd des, căci iese mereu după 12 noaptea şi eu la fel. E tot timpul pe la o masă sau alta. Bea Hugo şi fumează în interior. Scrumează în semnul de "No smoking" după ce îl întoarce invers.
Nu mă interesează foarte mult puterea. Sunt extrem de interesat de cum este ea exercitată. În toate formele ei de responsabilitate.Nu doar funcționarii de stat şi guvernanții sunt responsabili. Noi toţi suntem. Responsabilitatea noastră este direct proporțională cu puterea.
Tocmai am plecat din Cluj, de la TIFF. La aeroport, bucurie mare: am prins aeronavă d'aia pe normalitate, mare, câte trei locuri pe fiecare parte a culoarului, d'aia de face doar 50' până la București.
Sâmbăta trecută am fost la Vama Veche pentru întâia oară. Virgin cum ar veni. Am fost să filmez pentru sezonul din toamnă al "Băieţi de Oraş" cu prietenii mei Mihai Bendeac, Vlad Dragulin şi Anca Dinicu. Oricum mă amenința de trei ani Bendeac că mă duce în Vamă, iată că a găsit şi forma să mă oblige
Apasă pe "emoji" şi uită-te la "frequently used" adică la "des folosite" sau cum scrie la fiecare acolo.
Adevărații profesioniști sunt băieții noștri din Galați și Brăila.
Pentru că tot am făcut toată viața pe dos de cum m-au învățat părinții mei.
Sunt zile și întâmplări în viața mea care trebuie povestite. Așa este și cea de ieri.
Bossilor mă știți ce bulan am pă avioane, n-am zis nimic până acum că deh, sărbători sfinte etc, da' nu mai rezist. Trebuie să vă povestesc!
Trăiesc o minune de ceva timp, abia acum pot să vă vorbesc despre ea.
Acum 11 ani Oțelul Galați înregistra cea mai mare performanta a ei: Supercupa României. Atunci cineva lansa o melodie ce avea să devină celebră în pofida versurilor naive, "cea mai tare din Carpați este Oțelul Galați".
Poate n-o să reușim că e greu tare, dar putem să-l facem măcar mai puțin bogat decât este. Să vă explic: Luna trecută m-a sunat Ion Alexandru Țiriac aka Ion Ion.
Știți de campania de ieri, pe scurt Ion Țiriac și a sa fundație a decis să dubleze toată suma pe care Fundatia Metropolis o strânge prin sms luna iunie.
Daca n-aș fi avut bani din familie, daca tatăl meu nu stia atat de bine sa-i faca eram rau de tot. Noroc cu el, ca i-a placut școala mult. Aproape la fel de mult cât NU mi-a plăcut mie.
Acum ceva ore eram în aeroportul din Los Angeles cu destinația București, via Londra.
Ți-ai imaginat vreodată cum e să îți cunoști măcar o mică parte din viitor? Să știi cu siguranță ziua în care vei cunoște o persoană care îți va schimba viața?
La naștere mi-a spus Iulius, după împărat, da' ca un făcut toată lumea îmi zice Iulică. Am crescut fără tată.
Sunt un băiat cu bani dar fără stil. Îmi place să arăt că am mai mult decât am. Sunt gagicar. Sunt destul de deștept dar nu prea cult.
N-am nici măcar o singură poză bună de duminica trecută. Nici măcar una. Că nu știu să facă.
Halloweenul meu este tot anul, în fiecare spital din România în care intru și-n care găsesc un nou mod de a mă îngrozi.
Luna asta am fost la Cluj, la Sports Festival. Am fost cu #spitalepublicedinbaniprivati, cu o parte din ambasadorii fundației la un cross menit să strângă bani pentru fundație.
Asta a fost week-end-ul trecut: într-un cuvânt SportsFestival la Cluj. Un festival dedicat sportului care pe lângă meciurile fabuloase de retragere ale lui Horia Tecau și Adrian Mutu au avut activați de inițiere în zeci de sporturi de la handbal la round net, trecând prin scrimă și tot felul.
Aceasta este povestea lui Florin Salam și a lui Nico, un puști de 12 ani.
Am creat cel mai onorabil social club din România sau poate îi spunem chiar clan. Clanul FACEM.
Astăzi de ziua ta, vreau să-ți spun că te urăsc tată. Te urăsc că ai ridicat ștacheta atât de sus. Măcar mama are niște calități imposibile la care nici măcar nu visez să ajung și m-am obișnuit cu asta. Dar tu?
Stau mereu la final de an și mă gândesc ce am făcut cu zilele lui. Sau ce n-am făcut. Sau ce am trăit fără vină sau merit.
N-a fost deloc unul ușor, dar vreau să vă povestesc câte ceva. L-am împărțit între filmările la Clanul și pregătirile Miami Bici 2, cu ceva stat după cei trei copii care s-au îmbolnăvit; doi de covid și unul de gripă, de am stat să îi feresc unul de altul prin casă, dacă vă vine să credeți.
Am exagerat puțin titlul, cât să citiți. Este ziua noastră, a #spitalepublicedinbaniprivati. Am ales să fie astăzi pe 7.02 pentru că totul fac în memoria Lăcrămioarei, fata de la 702.
Da, am pus acest titlu și ca să vă fac să citiți dar și pentru că ador să îi agit pe toți corecții cărora li se strepezesc dinții când aud de manele.
Pentru voi, toți cei din clanul FACEM, pentru toți susținătorii #spitalepublicedinbaniprivati nu mai e un secret promisiunea mea: voi renova, voi utila dar voi schimba și sistemul.
Am avut o discuție de curând în DM pe Instagram cu cineva și aș vrea să vă spun câte ceva despre CLANUL, ca să înțelegeți contextul.
Știam că o să te iubesc. Nu știam că o să fiu și îndrăgostit de tine.
Astăzi în plenul Parlamentului, la camera deputaților fundațiile care construiesc, renovează sau utileaza spitale de stat și-au câștigat dreptul să recupereze TVA-ul!
Ieri am fost și eu la biserică ca tot omul duminica. Lipscani, Centru Vechi, sala Rapsodia, spectacol Gașca Zurli, prezidat de pastor Mirela Retegan. E a doua oară când particip la o slujbă de a Mirelei și vreau să vă vorbesc de minunile din sală.
Gândesc de ceva vreme asta dar în seara asta fac publice câteva din aceste gânduri. Seară pentru că este seară la mine în Los Angeles și eu am avut privilegiul de a-l vedea pe Ricky Gervais live la Hollywood Bowl cu al său Armageddon.
Da. Chiar sunt. Și mă declar și de la primele rânduri cu mustrări de conștiință că n-am crezut nici că ne calificăm la europene, darămite să mai trecem și de grupe.
A fost o dată ca niciodată un băiat pe nume Dan. Era frumos și deștept. Era chiar și puternic în pofida faptului că nu era nici foarte înalt, nici foarte solid. Toate fetele din orașul lui erau înnebunite după el și copiii, când îi vedeau farurile mașinii în depărtare, lăsau tot și alergau la el. Băieții în schimb nu-l plăceau foarte tare, doar era vedeta locală.
Poate ați auzit. La filmările de la CURSA am avut 642 de accidente programate care au ieșit impecabil și un accident real, neprogramat, într-un ceas rău, rezultat dintr-o depășire simplă. Un Porsche cu super echipamente și camere s-a suit pe un Lamborghini STO.
Nu-mi e neapărat prieten, deși mi-aș fi dorit să-l pot numi. Amic însă îmi este fără tăgadă și am tânjit deseori după compania lui pe care i-o ceream fratelui lui mai mic.